1980. Când Poli a eliminat pe Celtic

Foto: Căpitanii celor două echipe, McGrain (al doilea din stânga) și Păltinișanu (al doilea din dreapta) (sursa: footballthroughtimeandnations.blogspot.com)

Probabil că cel mai bun an din istoria fotbalului timișorean postbelic a fost 1980. Era în plină ”Epocă de aur”. Criza economică abia începuse să fie simțită, la Timișoara mai slab decât în restul țării.

Clubul studențesc era unul dintre cele mai iubite din țară, meci de meci pe stadionul 1 Mai (acum Dan Păltinișanu) fiind cel puțin 15.000-20.000 de spectatori, dar cel mai adesea 30.000-35.000.

Poli tocmai cucerise, în 1980, Cupa României. După o finală ”de poveste” – cum ar spune azi știrile cretine de la ora 8 – cu Steaua. Steaua lui Vasile Iordache, Liță Dumitru, Tudorel Stoica, Marcel Răducanu, Anghel Iordănescu. Golul lui Păltinișanu (da, cel care dă azi numele stadionului, precizare pentru cei mai tineri), din prelungiri, a adus trofeul pe Bega, pentru a doua oară în istoria Politehnicii. Prima dată o făcuse, în 1958, ”echipa de aur” a lui Ciosescu.

Toamna care a urmat a consemnat una dintre marile isprăvi ale fotbalului românesc în cupele europene. Eliminarea lui Celtic Glasgow, fostă câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni (Liga Campionilor de azi). Scoțienii, cu MacDonald (nu McDonald’s), McGrain, Aitken, Provan, McLeod, McGarvey și Charlie Nicholas și Bill McNeill antrenor, aveau o echipă superbă. (N-o comparați cu debilul Celtic și fotbal scoțian de azi). Din nou Dan Păltinișanu, libero-ul urcat în atac, bucureșteanul fost junior dinamovist, a marcat golul decisiv. Poli trecea de alb-violeți și Europa privea cu uimire.

În turul următor al Cupei Cupelor (competiție desființată în 1999), din nou adversar britanic. West Ham United, echipa pe care Astra Giurgiu, unul dintre ”hibrizii” postdecembriști, o elimină an de an în Liga Europa. Frank Lampard sr. (tatăl celui care a fost ani de zile mijlocaș la Chelsea), Holland, Goddard, antrenor John Lyall. Eliminare, dar după 1-0 la Timișoara. Gol, nu mai trebuie să vă spunem, Dan Păltinișanu. Așa a încheiat Poli, în optimi, drumul european.

Aurel Moise, portarul fost junior la Steaua. Dumitru Nadu, fundaș dreapta, oltean fugit după puțin timp în RFG, va juca în Bundesliga, la Karlsruhe. Gică Șerbănoiu, regretatul stoper brașovean cu părul creț. Viorel Vișan, fundașul stânga clujean aflat apoi, decenii în șir, la grupările cu numele de Poli, în special ca antrenor juvenil. Imi Dembroschi, omul cu statuie la Guadalajara (legendă) și în satul natal Câmpulung la Tisa, din Maramureș. Liță Dumitru, cel care l-a ținut pe Pele la aceeași Guadalajară, venit la Poli imediat după finala de Cupă cu Steaua (e o altă istorie aici…). Adi Manea, mijlocașul cu șut ca din tun. Stelică Anghel, regretatul ”Bilă”, extremă dreapta, brașovean și el, mulți ani apoi vicepreședinte la club. ”Lone” Nedelcu II, vârful fost la Universitatea Craiova, UTA și în echipa națională. Gigi Cotec, ”Rusul”, era ucrainean și era printre puținii bănățeni din lot; stins și el din viață. Relu Șunda, antrenorul de mai târziu, antrenorul de azi al centrului de copii și juniori de la ACS Poli, machidon din Dudeștii Noi. Radu Suciu, portarul arădean care, peste 32 de ani, va contribui la reapariția Ripensiei. Vasile Nucă, atacantul făgărășean care a preferat boemia unei cariere excepționale. Tavi Roșca, ”Moțul” Murar, Titi Nicolae, olteanul Ion Palea. De Dan Păltinișanu, căpitanul echipei, am zis.

Acesta a fost lotul folosit în meciurile amintite mai sus. Antrenor, Jackie Ionescu. Profesorul.

Articol de Octavian Stăncioiu