Regele Fotbal

Fotbalul este al nostru și al urmașilor noștri

2017, anul juvenil al Angliei

Mondialul juniorilor mici s-a numit, până în 1989, CM U16, din 1991 trecându-se la U17. Competiţia se desfăşoară o dată la doi ani.

Ediția 2017 a avut loc între 6-28 octombrie, în India. Nu au participat, printre altele, Portugalia, Italia, Olanda, Argentina, Uruguay și campioana ultimelor două ediții, Nigeria.

În grupe, țara gazdă, India, a terminat ultima, fără niciun punct, Chile n-a marcat vreun gol, Germania s-a clasat sub Iran, iar Noua Caledonie (teritoriu din Oceania, aparținând Franței) a obținut un punct. În optimi, Anglia a eliminat Japonia abia la penalty-uri, iar Spania a câștigat cu 2-1 disputa latină cu Franța. Un alt șoc a avut loc în sferturi, brazilienii eliminându-i pe nemți, tot 2-1. Semifinalele au fost câștigate cu 3-1 de echipele din Europa, Anglia (care a trecut chiar de marea favorită Brazilia) și Spania (cu Mali, care eliminase în cele două tururi anterioare o altă africană, pe Ghana). Sud-americanii au câștigat finala mică.

S-a ajuns la o finală, în premieră, între două echipe europene! Sâmbătă, 28 octombrie, la Kolkata (fost Calcutta, 4,5 mil. de locuitori), pe stadionul Vivekananda Yuba Bharati Krirangan (85.000 de locuri), Spania a început ca din pușcă finala cu Anglia. Sergio Gomez a marcat o ”dublă” și ibericii aveau 2-0 după o jumătate de oră. Ce a urmat ține de frumusețea fotbalului. Britanicii au înscris de cinci ori la rând, învingând cu 5-2 și cucerind primul lor titlu mondial la această categorie!

Anglia a dat și câștigătorul titlului de cel mai bun jucător al turneului, pe Foden, precum și golgeterul ediției, Brewster (8 goluri).

Anul trecut, Anglia a cucerit, atenție, și titlul mondial U20, titlul european U19 și a pierdut finala Euro U17!! Iar Spania s-a încununat campioană europeană U17 și a fost finalistă la Euro U21!!

Finala CE U17 din 2017 a fost, la 19 mai, în orașul croat Varazdin, Spania – Anglia 2-2, trecându-se apoi direct la penalty-uri, unde ibericii s-au impus cu 4-1.

Semifinala Anglia – Brazilia de la turneul indian a fost condusă de o brigadă de arbitri din România, cu Ovidiu Hațegan la centru, Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe asistenți. Hațegan a arbitrat și la Euro 2016, Rio 2016, CM U20 2015, iar la Cupa Confederațiilor 2017 a fost arbitru asistent video.

În ediția trecută a CM U17, cea din 2015, turneul a avut loc în Chile, iar finala a fost una africană, Nigeria învingând Mali cu 2-0. Juniorii ”Super Eagles” și-au păstrat astfel trofeul obținut la precedenta ediție, cucerind al 5-lea lor titlu mondial la U17, record. Antrenorul Nigeriei era fostul internațional autohton Emmanuel Amunike, jucător al Barcelonei în anii ’90. A mai fost o finală africană în competiție, în 1993, Nigeria – Ghana 2-1.

România nu s-a calificat niciodată la această competiție…

Articol de Octavian Stăncioiu

Lasă un răspuns