Astăzi, 16 martie, se împlinesc exact 37 de ani de la prima calificare a unei echipe românești în semifinalele unei cupe europene. Aceasta n-a fost nici Steaua, nici Dinamo. Ci Universitatea Craiova. A fost atunci, în 1983, în Cupa UEFA, 1-0 contra vest-germanilor (Zidul Berlinului nu căzuse încă) de la Kaiserslautern, pe un Central (stadionul …
Read More „37 de ani de când Craiova a devenit Maxima”
“Legiunea străină – Fotbalul sfârşitului de mileniu”, de Octavian Stăncioiu, carte apărută în 2001, la Editura Mirador (Arad) Cartea costă 50 de lei (cu taxele poștale incluse) și poate fi comandată la adresa de e-mail: regelefotbal@yahoo.com Am scris această carte la ora Mondialului din Franţa 1998. Cartea este împărţită în două mari secţiuni. Prima se …
Read More „“Legiunea străină – Fotbalul sfârşitului de mileniu””
La 3 octombrie 2011, în emisiunea ”Legile jocului”, realizată de subsemnatul la TV Europa Nova din Timișoara, de la fostul jucător al lui Poli Timișoara și UTA (în anii ’60 şi ’70), Petru Regep, am aflat că marele poet Nichita Stănescu a jucat fotbal, legitimat! Ca portar, la juniorii Petrolului Ploiești! Nichita s-a născut la …
Read More „Nichita Stănescu a jucat fotbal la Petrolul?”
Foto: Italia la turneul final (sursa: europei-di-calcio-2012.com) Din această ediţie, numele competiţiei devine Cupa Europeană a Naţiunilor (Campionatul European). S-au înscris 31 ţări, inclusiv, în premieră, Germania de Vest şi Scoţia. S-a schimbat sistemul de desfăşurare, echipele fiind împărţite în opt grupe (cu meciuri fiecare cu fiecare, în dublă manşă), câştigătoarele calificându-se pentru sferturi, iar de …
Read More „Istoria CE (1968): Italia, acasă, la rejucare, cu ”plavii””
Foto: Steaua imediat după cucerirea Supercupei Europei, cu trofeul. De la stânga la dreapta, sus: Stângaciu, Iovan, Pițurcă, Weiszenbacher, Majearu, Balint, Bumbescu, Kramer, Blid, jos: Bölöni, Belodedici, Hagi, T. Stoica, L. Bălan, Bărbulescu, Lăcătuș (sursa: lagaleriadelfutbol.blogspot.ro) La 24 februarie 1987, fantastica echipă a Stelei triumfa în Supercupa Europei. Era ediția 1986 a competiției. Supercupa nu se disputase în ediția precedentă, 1985, …
Read More „Când Steaua cucerea Supercupa Europei”
Foto: Spania la turneul final CE 1964 (sursa: fanpicture.ru) Numărul participantelor a crescut la 29 (dar Germania de Vest şi Scoţia nu s-au înscris nici acum), ceea ce a impus, înaintea optimilor, un tur preliminar eliminatoriu. Dintre celelalte mari puteri, nu s-au calificat Anglia, Italia şi Cehoslovacia. Surprinzător, modesta Danemarca ajunge în semifinale. În ultimul act, …
Read More „Istoria CE (1964): Spania lui Franco, acasă”
Foto: Hagi căpitan al naționalei României (sursa: ilustrată) Astăzi, Gică Hagi a împlinit 55 de ani. Să-i revedem, pas cu pas, fabuloasa carieră. 1965 În satul Săcele (jud. Constanţa), într-o familie de aromâni veniţi din Grecia în 1932, se naşte Gheorghe Hagi, al treilea şi ultimul fiu (singurul băiat) al lui Iancu şi Chiraţa Hagi (5 …
Read More „Cariera de jucător a lui Gică Hagi”
Foto: URSS cu trofeul (sursa: blog.kitbag.com) Prima ediţie a Europenelor de fotbal a adunat la start numai 17 ţări. Printre absente, Italia, Germania de Vest, Suedia şi toate cele patru reprezentante ale Regatului Unit. Dintre celelalte mari puteri, nu s-a calificat Spania. După un meci preliminar, s-au jucat optimile şi sferturile, toate eliminatoriu şi în dublă …
Read More „Istoria CE (1960): Podium comunist la Paris”
Foto: Dros (al doilea din stânga, sus) la startul meciului Mijlocașul Politehnicii Timișoara, Cristian Dros, a debutat la naționala de seniori a R. Moldova. Reprezentativa țării românești de dincolo de Prut a pierdut, 0-1, primul meci susținut în acest an, un amical contra Suediei. Partida s-a desfășurat ieri, pe teren neutru, în Qatar, țară care …
Read More „Dros, debut pentru naționala R. Moldova”
Cel mai important eveniment fotbalistic, nereferindu-ne aici la meciuri, găzduit vreodată de România a fost, fără îndoială, tragerea la sorți a grupelor turneului final Euro 2020. București, Romexpo, 30 noiembrie 2019.
Au fost prezente nume uriașe din istoria fotbalului mondial. Foști sau actuali jucători, antrenori, conducători. […]